Senatoarea USR Ramona Dinu solicită Guvernului adoptarea unor acte normative care să permită relansarea, după panedemie, a sectorului călătoriilor şi turismului, asfel încât activitatea economică să poată fi reluată într-un mod adaptat nevoilor de distanţare socială ce se vor menţine sub diferite forme pentru orizonturi de timp mai lungi.
Astfel, senatoarea USR Ramona Dinu sugerează instituirea unor noi standarde de igienă şi sisteme de certificare a serviciilor de călătorie, transport , cazare şi închiriere autovehicule, a facilităţilor balneare și de tip SPA, a unităţilor de alimentaţie publică şi catering.
De asemenea, pentru plaje, senatoarea USR cere definirea unor noi criterii obligatorii pentru autorizarea sectoarelor/subsectoarelor de plajă în scopuri turistice, prin care să se ţină cont de actuala situaţie epidemiologică, precum şi de nevoia prevenirii unor noi epidemii. Noile criterii este necesar să fie în linia măsurilor de distanțare socială și să definească norme mai stricte de igienă în privinţa mobilierului (şezlong, scaun, masa, umbrelă) închiriat şi echipării sanitare a plajelor cu toalete şi duşuri publice, de pildă.
În privința agenţiilor de turism, senatoare USR propune ca acestea să informeze călătorii cu privire la măsurile de prevenire a infecţiilor pe parcursul călătoriei și pe perioada șederii la destinaţie, urmând ca pentru călătoriile internaţionale, să fie perfectate angajamente publice la nivel bilateral sau multilateral între România și țările gazdă ale călătorilor.
De asemenea, la nivelul destinaţiilor, ar putea fi înființate linii telefonice de tip TelVerde unde turiştii pot semnala încălcarea de către operatorii economici a măsurilor de prevenire şi control a îmbolnăvirilor, a standardelor de igienă şi normelor de distanţare socială.
Toate aceste măsuri ar putea fi reunite într-un Ghid de prevenire şi control a răspândirii infecţiilor pentru derularea afacerilor din sectorul călătoriilor şi turismului din România în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică.
Ramona Dinu: ”Măsurile enumerate au în vedere doar aspectele legate de sănătatea publică. Relansarea propriu-zisă a afacerilor în sectorul călătoriilor şi turismului, după pandemia cu Covid-19, necesită stimulente de natură economică, pornind de la constatarea că acest sector este unul dintre cele mai grav afectate. Trebuie să avem inteligența și tenacitatea de a transforma, prin politici adecvate, această situație într-un avantaj de competitivitate spre a dobândi o mai bună poziţionare pe piaţa internaţională a serviciilor turistice.”
Conform datelor furnizate de World Economic Forum în Raportul privind Competivitatea Sectorului de Călătorii şi Turism-2019, România se află pe locul 101 din 140 de ţări privind politicile publice de prioritizare a dezvoltării sectorului de călătorii şi turism, dar se situează pe locul 36 din 140 de ţări sub aspectul criteriului „Sănătate şi igienă”.
Recent Comments